Șeful FISC și-a anunțat prețul, sau au dat PLDM de gol?

Ieri seara, la o televiziune privată, șeful FISC a spus că cineva i-a propus mită 100 mii dolari, dar a refuzat.

Act de eroism, ce să mai… trebuie lăudat și arătat la toate posturile TV. Sper că CNA se va autosesiza pe marginea celor spuse de noul conducător al serviciului fiscal, dar slabe șanse.

Ce a spus Domnul Șef a fost o scăpare de vorbă, necontrolată. Dar, aceasta ar putea însemna și anunțarea prețului de lucru, spun unii.

Astăzi discutam cu cineva și-mi zice: ”Șeful fisc a făcut fix ca în vorba aia cu curva care spune că s-a culcat cu 1000 de bărbați, dar ea de fapt a făcut-o în vis, iar în realitate nu s-a atins de nimeni. Probabil el visează la această sumă, sau e cifra de început, anunțată pentru cei care îndrăznesc…”.

Cu siguranță va fi mustrat de șeful partidului pentru această declarație, iar pe viitor va fi mai atent la cele ce spune. Or, declarația acestuia a dat de gol activitatea fostului șef al FISC-lui, eliberat de curând din închisoare, precum că pe timpul acestuia erau grupuri criminale, care mituiau șefii fisc-lui, cu sute de mii, activând în continuare, nestingheriți și ilegal.

Aha, nu uitați că FISC-ul este în subordinea PLDM, iar Domnul Șef tot de PLDM a fost propus. Cel vechi tot de la PLDM. Deci fiscul lucrează cu mită, la umbra Stejarului, potrivit noului ”nacialnik”?

Așa că apare întrebarea: Șeful FISC și-a anunțat prețul, sau a dat PLDM de gol?

Citiți un articol mai lung pe www.vieru.eu