PSRM pleacă să lucreze în teritoriu, iar la toamnă va face evaluarea

Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a luat astăzi decizia îndrăzneață de a renunțat la lupta locală, din Chișinău, și de a pleca în teritoriu, aproape de electorat.

Fiind un partid practic tânăr, cu doar câteva locuri în Parlament, a decis să înceapă această campanie electorală începând cu ziua de mâine, fără să mai aștepte acele câteva zile înainte de alegeri.

Igor Dodon a anunțat că, începând cu data de 10 iulie 2014, se va merge în fiecare localitate în vederea organizării unor Adunări locale în cadrul cărora să fie condamnată asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și să fie adoptate declarații de susținere a vectorului opus, cel de integrare în Uniunea Vamală.

PSRM-ul va merge, după câte a dat de înțeles Igor Dodon, cu mesajul că Rusia hrănește în prezent practic toată populația Republicii Moldova. Calculele lor arată că, în prezent peste 700 mii de cetățeni muncesc în Federația Rusă, ceea ce înseamnă minim 500 mii de familii care au un muncitor la Moscova, de unde trimite bani aici, în Moldova, pe care-i cheltuie să se întrețină.

Socialiștii vor merge din casă în casă să convingă alegătorii că de fapt Uniunea Europeană este o bancă comercială care oferă bani cu împrumut Guvernului de la Chișinău, iar acești bani nu ajung pe masa cetățenilor, pe când Rusia permite moldovenilor să muncească pe teritoriul său, fără a cere vize sau alte formalități, care sunt necesare în UE.

Un alt mesaj cu care vrea să meargă Consiliul Republican al PSRM este că, până în prezent, din cauza embargoului impus de Rusia, Moldova a pierdut milioane de lei, iar o refacere a prieteniei cu Federația Rusă ar duce imediat la ridicarea tuturor interdicțiilor. Ca model, se va face trimitere la situația Găgăuziei, care este în aere bune cu Rusia, iar în prezent exportă spre Federație atât produse agricole, cât și băuturi alcoolice – vin, divin, băuturi tari.

După câte a anunțat Dodon, la toamnă va fi organizat un „Marș al demnității”, aici la Chișinău. Probabil acesta va fi după Congresul Partidului și va fi o evaluare a Adunărilor locale, care urmează să fie organizate începând de mâine.

PSRM a decis să meargă alături de electorat anume acum când PCRM se dezintegrează. Fiecare ieșire a comuniștilor, cu murdării între ei, ajută PSRM-ul să se ridice tot mai mult. Până și ieșirea de astăzi a lui Petrenco a ajutat partidul lui Dodon dă crească cu câteva puncte, iar până în noiembrie s-ar putea întâmpla că PCRM nu mai are cu cine ieși în campanie, iar PSRM-ul va lua, sub formă de cadou de la PCRM, mai multe mandate, pentru că rămâne, după cum am menționat de mai multe ori, unicul partid de stânga.

O altă monedă bună pentru socialiști este și declarația Primarului comunist de la Soroca, care regretă că PCRM s-a întors cu fața de la integrarea în UE. Iată declarația Elenei Bodnarenco: „Ar fi incorect ca PCRM să se dezică de integrarea europeană când anume PCRM a început acest curs în 2005 și anume noi am semnat primul plan Republica Moldova — Uniunea Europeană.”

Respectiv, un membru al Comitetului central al PCRM anunță că partidul din care fac parte va alege până la urmă calea integrării UE și va renunța la Uniunea Vamală. Această ideea de aderare la UV rămâne doar sub monopolul PSRM-lui, iar dezvoltarea acesteia va acumula multe voturi pentru tânărul partid, cu stea în frunte.