Care este partidul intrat în negocieri fără condiționări?

”Negocieri din nou în Moldova”

Cele trei componente AIE, dintre care două sunt la guvernare, s-au așezat din nou la masa de negocieri.

Din discursurile de până acum am constatat că mișcarea liberală nu-l vrea pe Filat premier, fapt confirmat și prin decizia Consiliului Național al formațiunii, iar partidul verde nu se lasă se funcții și instituții. Din discursul lui Marian Lupu, reprezentant al PD, putem constata că PD este partidul care a intrat în negocieri fără condiționări.

Însă, cum constatările nu întotdeauna corespund cu realitatea de pe scena politică, trebuie să avem în vedere și aspirațiile celor două partide și o mișcare politică.

Până acum câteva zile Partidul Democrat spunea că nu-l acceptă pe Filat premier, iar de un timp în coace au acceptat deja ca Filat să-și exercite funcția în continuare, cu reconfirmarea sa de către Parlament.

În continuare, PL insistă asupra faptului că liderul liberal democrat nu trebuie să rămână în funcție, ieri solicitându-se de la președintele țării un premier interimar (solicitare fără suport juridic).

PLDM condiționează în continuare, însă nu doar cu funcția, dar și cu funcțiile de la Vamă, FISC, alte instituții, unde, cunoaștem cu toții, e un dezastru total. Cei care trec vama știu ce se face la hotare, iar cei care dețin o afacere cunosc chinurile la care sunt supuși de inspectoratele fiscale, cu indicații de la central.

Partidul Democrat, care tot are miniștri cu dosare penale, mai mult solicită confirmarea unei majorități parlamentare, ceea ce este normal, iar într-o guvernare de coaliție, chipurile democrată, colegială, se impune semnarea unui acord privind formarea unei noi majorități parlamentare. Solicitarea democraților nici pe de parte nu poate fi considerată condiționare pentru numirea lui Filat în fruntea Guvernului, deoarece Acordul ce urmează să fie încheiat este de fapt documentul de bază pentru reconfirmarea lui Vlad.

Vlad Filat este ca o stafidă, după scandalul cu PD și PL. Acesta este titlul unui articol mai vechi, în care am scris câteva rânduri despre scandalul dintre cei trei, despre Omul Moscovei și despre Moldova. Acum stafida se usucă încă și mai tare, condiționând mediul politic în continuare, chiar cu riscul provocării alegerilor anticipate, fapt pentru care nu ar trebui să fie impuse careva condiții, față de ceilalți participanți în procesul de negocieri. Bunăstarea Moldovei trebuie să fie pusă în prim plan, nu interesele de partid și interesele economice mercantile.