Nistru în arendă, pădure pe bucăți, drum electoral și minore care prestează servicii sexuale – trista față a Moldovei


Malul Nistrului, locul unde am copilărit.

Mă duc foarte rar în localitate de baștină. Chiar și atunci când plec nu stau mai mult de două zile. Acum am fost să văd nepoții, fratele, cumnata și tatăl care nu a mai fost de 3 ani acasă pentru că muncește peste hotare. Paștele a fost doar motivul legal ca să lipsesc de la serviciu.

De fiecare dată când ajung pe teritoriul comunei arunc priviri peste fereastra autobuzului ca să văd dacă câmpurile sunt prelucrate așa cum erau înainte sau dacă drumul mai rezistă mult fără asfalt. La primul metru călcat am observat că deja nu e bine. A început campania electorală pentru mulți iar zicala veche ”graba strică treaba” a fost mai actuală ca niciodată. Reprezentații PL au grăbit lansarea campaniei chiar dacă candidatul e încă în ou iar actele nu sunt gata. Au trimis utilaje de la Raion ca să repare drumul. Au luat pietrișul de pe drum și l-au aruncat în părți iar la mijloc a rămas pământ ”viu” care la prima ploaie se va face mlaștină. Până’n seară, prin câteva apeluri, am obținut promisiunea că miercuri totul va fi făcut așa cum trebuie din banii celor care mai mult au stricat decât au reparat. Sper că se vor ține de promisiune.

Când ajung aproape de casă mă dau jos cu câteva sute de metri până la poartă pentru a vedea mahalaua. Frumos dar pustiu. La intrare pe poartă încep a veni și ultimile noutăți din ceea ce se petrece prin sat.

Prima a fost că Nitrul se dă în arendă. Vrei ca râul să fie al tău? 10 000 lei de fiecare km și poftim prinde numai tu pești din el. Am rămas portret, degrabă Moldova va vinde și aerul ca să scoată bani.

Altă lovitură a fost când am auzit că pădurea se vinde pe bucăți. Cumperi 1 ha cu câteva zeci de mii, lași tulpini și chiscul gol dar ai un venit de aproximativ 70 % din investiție. Avem norocul că pădurea noastră nu poate fi vândută pentru că este ocrotită de lege și are un statut special.

Ce-a mai mare lovitură a fost când am auzit că 3 minore din localitate prestează servicii sexuale contra plată. Una din ele a pus chiar și fotografii pe internet plus o listă cu prețuri la serviciile sale. Poziție și alte plăceri la comanda dumneavoastră. Cei de la Aistența socială se fac că nu văd și nu aud. Ar trebui să zboare din funcție pentru așa ceva.

În 2 zile cât am fost acolo am aflat destule ca să înțeleg că fața tristă a Moldovei nu se face doar la Chișinău. Împreună trebuie să schimbăm situația spre bine!