Miniștrii Guvernului Leancă nu sunt obligați să „demisioneze” până duminica viitoare

ProTV Chișinău a lansat ieri un subiect interesant cu privire la termenul în care membrii Guvernului Leancă, aleși deputați, trebuie să aleagă funcția de premier sau pe cea de deputat. Subiectul a ieșit parcă din senin, împușcat în sus de către un jurist respectat în unele cercuri – Vitalie Nagacevschi.

Potrivit celor relatate de ProTV, în conformitate cu art. 5 din Legea cu privire la statul deputaților, membrii Guvernului Leancă, inclusiv actualul premier, sunt obligați în 30 de zile să demisioneze din funcția ocupată în Guvern (???), în cazul dacă aleg să fie deputați. Astfel, duminica viitoare, 10 ianuarie 2015, expiră acest termen de o lună (ProTV spune că miniștrii trebuie să demisioneze din funcția din care au demisionat deja).

Analizând prevederile Legislației în vigoare, precum și deciziile Guvernului, aprobate recent, cele scoase la iveală de către postul ProTV Chișinău sunt doar niște chițibușuri legale care se aplică asupra persoanelor care se află în perioada respectivă și în altă funcție, având validat mandatul de deputat. Potrivit art. 3 din Legea nominalizată mai sus, funcția de deputat nu este compatibilă și cu cea de membru al Guvernului, în funcție.

Prevederile art. 3 și 5 nu se aplică și asupra Guvernului Leancă. Acest Cabinet de miniștri a demisionat pe data de 10 decembrie 2014. Respectiv, atât Leancă, cât și miniștrii din Cabinet, au demisionat. Ei acum nu sunt în posibilitatea să mai depună cerere de demisie ca să aleagă funcția de deputat. Potrivit art. 103 Constituția Republicii Moldova, Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor pentru un nou Parlament (10 decembrie 2014). Conform art. 100 din Constituție, funcţia de membru al Guvernului încetează în caz de demisie, de revocare, de incompatibilitate sau de deces. Guvernul Leancă activează în prezent în temeiul art. 103 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.

Astfel, avem următoarele:

  • 30 noiembrie 2014 – alegeri parlamentare;
  • 10 decembrie 2014 – validarea mandatelor de deputat;
  • 10 decembrie 2014 – Guvernul Leancă a demisionat.

Respectiv, miniștrii Guvernul Leancă, inclusiv Iurie Leancă, deja au demisionat (!!!) din funcție, iar incompatibilitatea nu se aplică asupra lor! Or, conform art. 7 din Constituție, Constituţia Republicii Moldova este Legea Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Interpretările făcute asupra art. 5 din Legea cu privire la statutul deputatului sunt făcute cu scăparea din vedere a art. 7 și 103 alin. (2) din Legea Supremă.

Nu știu care a fost interesul postului ProTV Chișinău să facă o așa știre, dar cred că cineva presează ca Leancă să plece de la Guvern mai repede, și să se „liniștească” undeva în „fundul” sălii din Parlament.

Distribuie acest articol