Mihai Ghimpu se teme de Igor Dodon

ghimpu-dodonMihai Ghimpu se teme de Igor Dodon, iar din această cauză a început să strige la stânga și în dreapta, la toți.

Primul care a căzut sub ”razdacia” lui Mihail Fiodorivici a fost Vlad Filat. Acesta din urmă a căzut din fotoliu, ajutat inclusiv cu votul Partidului Liberal, așa cum spunea un deputat democrat. Or, scandalul dinaintea demiterii Guvernului Filat 2 nu a fost nimic altceva decât exprimarea votului PL, chiar dacă la votarea propriu-zisă au plecat din sala Parlamentului, lăsând democrații și comuniștii să-l doboare pe liderul liberal democrat.

După Vlad Filat a venit rândul jurnaliștilor și bloggerilor. În cadrul emisiunii ÎnPROfunzime am avut cu toții posibilitatea să vedem adevărata față a liderului partidului proclamat liberal. În cerc restrâns, la un offline, Mihail Fidorivici a strigat la bloggeri și le-a spus că toți ar fi proști, fapt pentru care trebuie să tacă și să-l asculte.

Despre ridicatul glasului la reporterii ProTV, post datorită cui Chirtoacă a ajuns primar, iar PL în Parlament, nu cred că mai trebuie ceva de adăugat. E clar de la sine că Ghimpu doar conduce un partid cu denumire liberală, însă, El conduce de fapt un partid mai comunist decât PCRM și mai românofob decât Socialiștii.

Toate aceste agresiuni, fobie și răutate ar fi din cauza lui Igor Dodon. Încă din luna Octombrie 2012 liderul PL îmi zicea ”Nu vezi că Dodon vrea să ne țină sub 9%? Ce mă tot întrebați dacă sunt unionist?”.

Până acum câteva luni Ghimpu nici nu dorea să audă de unioniști și unionism. În cadrul emisiunii Replica de la Prime, din data de 28 octombrie 2012 (Video găsiți pe Privesc.eu), am reușit să-l supăr foarte tare pe Unchiul, iar în culise mi-a zis câteva cuvinte urâte și răutăcioase, în prezența mai multor martori, după care a plecat și a aprins o țigară.

Vara trecută, pe când Acțiunea 2012 organiza marșuri unioniste, Mihai Ghimpu țipa la organizatorii marșurilor, iar nepotul său, declarat și el unionist, a dat Acțiunea 2012 în judecată pentru a împiedica desfășurarea marșului unionist din 16 septembrie, sub paravanul protecției etniilor.

A tot fugit Mihail Fidorivici de unionism și acuzații din partea lui Dodon, dar până la urmă a decis să revină la ideea Unirii Republicii Moldova cu România, însă cu mesaje puțin mai istorice, fapt pentru care liderul socialiștilor chiar crede că Unchiul este unionist și adept al Unirii.

Din păcate, Ghimpu a utilizat unionismul strict în interes electoral. Este trist să utilizezi istoria Republicii Moldova și interesele românilor de aici pentru satisfacerea propriilor pofte pentru a ajunge la conducere. Din aceste considerente, Mihai Ghimpu ar trebuie să declare public că de fapt nu este unionist, deoarece Dodon o tot ține cu aceasta și strică ideea Unirii cu totul, din cauza Unchiului neliniștit.

Pe lângă aceasta, are Ghimpu frică de Dodon dar nu trebuie să uite de bărbăție. Este josnic să sari la gâtul jurnaliștilor, bloggerilor și altor colegi pentru că un concurent din Parlament tot vrea să acumuleze puncte.

Ieri a scris cineva pe Facebook că a început lupta pentru % de trecere în următorul legislativ. Persoana care a scris are dreptate, iar eu sper că Mihai Ghimpu nu va ajunge în următorul Legislativ, pentru că discreditează unionismul cu totul, precum și istoria Republicii Moldova. Dodon la fel nu are ce căuta în următorul Parlament, fiind feciorul Kremlinului.

Dodon recunoaște că este copilul Kremlinului
Dodon recunoaște că este copilul Kremlinului

Una peste alta, tot din cauza supărării, liderul PL a declarat pentru Europa liberă că Moldova nu are președinte, chiar dacă personal a aruncat buletinul în urnă, participând și dând votul pentru Nicolae Timofti.

Vom vedea rezultatul luptei lui Mihai Ghimpu, care chipurile ar dura mai mult de 20 ani, în termen scurt sau peste un an, în dependență când vor fi alegeri parlamentare. Însă, până atunci încă vor tremura izmenele acestuia când Dodon va ieși la microfonul parlamentului și va spune ”Scopul meu se realizează – Moldova fără Ghimpu și Unioniști!”.

P.S. acesta articol ar fi fost comandat și achitat de Vlad Filat, în opinia lui Mihai Ghimpu.

Recomand să citiți și articolul: Lecția Filat, gratuită!