Lazăr s-a prins cu minciuna, singur

Ministrul partidului democrat, care ”conduce” economia din Țară, Valeriu Lazăr, s-a prins singur cu minciuna prezentând astăzi raportul de concesionare a aeroportului din Chișinău (Detalii pe OBSERVATOR).

Presa a scris săptămâna trecută că o firmă din Rusia a câștigat Aeroportul Internațional Chișinău și, pe lângă acei 200 ani de ocupație rusească, vor mai primi 49 de ani de ocupație a celui mai important punct strategic al Moldovei – Aeroportul.

Atunci, ministrul, securistul pus la economie, Lazăr, a sărit ca ars și a spus că aeroportul nu a fost transmis în concesiune, iar câștigătorul concursului încă nu a fost ales. Aceasta El a spus-o pe data de 30 august 2013.

Astăzi, deși nu a pronunțat la microfon prea multe detalii, democratul a prezentat raportul în care, negru pe alb, este scris că a fost ales câștigătorul pe data de 15 august 2013, iar pe data de 16 august 2013 deja a fost înștiințat să vină și să negocieze contractul.

Păi, om bun și ”democrat”, cum dracu la 30 august să spui că nu cunoști câștigătorul, că acesta încă nu este stabilit, dacă Comisia a semnat procesul verbal cu 15 zile în urmă? Pe cine naiba mințiți voi? Iată că până la urmă câștigătoare este totuși firma despre care s-a scris în presă, împreună cu asociații săi.

Ehhh, am ajuns la zilele când nimeni nu mai strigă: ”Iată raiderul, prindeți raiderul”