Imunitatea nu există dacă deputatul săvârșește infracțiunea în flagrant

Dorin Chirtoacă a declarat în dimineața zilei de 8 aprilie că ar trebuie de modificat legea și prevederile cu privire la imunitatea deputaților, pentru că așa ar fi corect.

Declarația primarului a fost pe marginea protestelor organizate săptămâna trecută de deputații comuniști, care au îndrăznit să deschidă cu forța ușa reședinței de stat, unde era și Președintele țării.

De fapt, nu trebuie de umblat la lege și Constituție pentru a putea atrage deputații la răspundere contravențională sau penală. Atât Poliția cât și SPPS nu au acționat în ”ramca” legii și au stat cu mâinile încrucișate atunci când Petco și Muntean forțau ușa Reședinței de stat.

Polițiștii se tem de ”imunitatea” deputaților, însă, cu părere de rău, cum am scris mai multe ori, au ajuns în calitate de polițiști persoane care au absolvit facultăți departe de domeniul juridic, sau catedra militară, iar acum am dat în grija lor să păzească Țara.

În primul rând, Muntean, Petco și polițiștii, în special șeful SPPS, ar trebui să citească art. 70 din Constituția Republicii Moldova, apoi Legea cu privire la Serviciul de Protectie si Paza de Stat. În urma studiului pot constata că imunitatea deputatului dispare atunci când aiurește în flagrant, filmat și fotografiat de reporteri și trecători, la ușa președintelui.

După aceasta, recomand polițiștilor, comuniștilor și lui Bodorin să citească art. 179 din Codul penal, care spune că: ”Pătrunderea sau rămînerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi percheziţiile şi cercetările ilegale, se pedepsesc”.

În cazul de săptămâna trecută, comuniștii au încercat să pătrundă în reședința Președintelui Republicii Moldova cu forța. Astfel, cei prezenți au săvârșit flagrant o infracțiune cuprinsă în prevederile art. 179 Cod penal. În acest caz este aplicabil alin. 2 din art. 179, care prevede: ”Acțiunile săvîrşite cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani”.

Probabil că polițiștii și șeful SPPS a fost surzi și nu a auzit amenințările deputaților protestatari, precum și probabil au fost orbi când mergeau peste polițiști strigând că ei au imunitate și trebuie să le permită distrugerea ușii Reședinței Președintelui Țării.

La fel, deputatul nu beneficiază de imunitate atunci când se întinde de gât cu un polițist care exercită funcția sa de protecție a primelor persoane în stat și a edificiilor unde activează aceștia. Or, datul buzna peste polițiști în timp ce acesta își exercită funcția este de fapt o acțiune ilegală, săvârșită în flagrant și sancționată de Codul Penal al Republicii Moldova.

Cu părere de rău, polițiștii noștri nu au coaie destul de mari. Mai bine zis șefii lor nu au coaie deloc, iar un bolfos și alb la cap se plimba printre deputații violenți, chiar dacă Legea îl obliga să rețină deputații până când aceștia să ajungă la ușa președintelui. Numai că… cum a exercitat funcțiile la 7 aprilie 2009… așa o exercită și acum, adica nu face nimic din ceea ce trebuie, fără a fi pedepsit pentru aceasta.

Mai nostim, comuniștii au cerut la microfonul parlamentului atragerea la răspundere a persoanelor care au permis chipurile atingerea deputaților de către polițiști. Păi, reiterez că imunitatea deputatului acționează doar dacă acesta nu este prins în flagrant că săvârșește o infracțiune, dar atunci când provoci masele la distrugeri, bătăi cu polițiștii, la deschis ușile instituțiilor de stat… imunitate nu mai este.

Pe această cale vreau să transmit lui Dorin că nu trebuie de umblat la lege. Trebuie de umblat la coaiele șefilor din ”mentură”, în special la persoana care a fost menținută de PL la SPPS.