Filat iși bate joc de Leancă pe Facebookul lui Streleț

Doamnelor și Domnilor, Valeriu Streleț, deputat PLDM foarte cunoscut ‎ca „lingăul” lui Vlad Filat și „omul chimicala”, pentru afacerile pe care le desfășoară în domeniul pesticidelor, și-a permis ieri să-i insulte pe toți cei care iși permit să relateze ce s-a întamplat cu angajarea răspunderii de către Guvern.

Dar cum a facut-o e mai interesant, a postat un text pe pagina lui de Facebook, pe care o utilizează foarte rar, un mesaj care la câteva minute, într-un mod sincron, a fost preluat de Ziarul Național, deja cunoscut ca fiind ziarul lui Vlad Filat.

În textul respectiv, care este evident scris de Filat sau echipa lui, Valeriu Strelet îi face mercenari pe toți cei care și-au permis să remarce șutul în bot pe care Vlad Filat l-a primit de la Iurie Leancă azi prin angajarea răspunderii. Mai mult, Streleț ne spune insistent că nu Leancă a decis să-și asume răspunderea, ci Filat l-a pus să facă asta și este evident că scopul postării este tocmai acesta, ca lumea să afle că Leancă e un papagal și Filat îl conduce, așa cum făcea cu Vicol. Numai că în țara asta au rămas doar doi proști mari, Filat și Streleț, politic vorbind. Restul, mercenari cum suntem, am rămas să arătăm lumii prostia lor.

Acum să trecem la argumente și la prezentarea prostiei celor doi. Streleț nu explică cum se face că al său Filat nu a putut să-l oprească pe Ioniță de la mizeria pe care a făcut-o, nu neagă că al său coleg din fracțiune, Veacesalv Ioniță, a făcut asta, ci ca un lingău penibil încearcă să ne explice că Filat l-a pus pe Leancă să-și angajeze răspunderea Guvernului.

Să le luăm în ordine, ca să fie clar cât de mincinos este acest Valeriu Streleț sau cei care i-au scris textul:

1. De ce ar fi ajuns Leancă să-și asume disperat răspunderea pentru un pachet de legi, dacă deputatul PLDM Ioniță ar fi fost oprit la timp de Filat, șeful lui adică, să nu blocheze aceste legi în comisie? Vă amintiți doar că atât Leancă, cât și Corman, au spus destul de clar ce s-a întâmplat și de ce s-a ajuns în această situație.

2. Domnul Streleț ne spune că ne arată mesajele sale cu Filat, ca probă că Filat la pus pe Leanca să-si asume răspunderea. El crede că toți suntem la fel de proști ca el? Poate ar fi mai interesant să vedem și mesajele lui Leancă dinainte sau să auzim ce a discutat el cu alți colegi de partid și cu președintele Parlamentului, apoi să ajungem la mesajele lui cu Filat, cand deja Leanca luase decizia de a-și asuma răspunderea și Filat nu a putut face altceva decât să constate și să aleagă răul cel mai mic, să nu se opună, pentru că risca să fie asociat cu manevrele lui Ioniță și Platon.

3. Domnule Streleț, de ce nu le explicați „mercenarilor” și ce se întâmplă în fracțiunea PLDM și de ce dvs ca șef de fracțiune nu ați fost în stare să rezolvați cu Ioniță problema și a trebuit să-l puneți pe Iurie Leancă într-o situație limită? Domnule Streleț, repet, sunteți șeful fracțiunii PLDM, unde e și Ioniță ăsta, de ce nu l-ați oprit??? Nu știu dacă observați că v-ați cam pierdut în minciunile șefului dvs Filat și ați uitat că unele dintre legi sunt și de un an de zile în Parlament, lucru care nu v-ă interesa până ce Leancă nu v-a trezit la realitate. Asta știa și Filat, evident, dar azi vreți să ne convigenți că brusc i-a venit ideea să-l pună pe Leancă, ca pe un cățel, să-și angajeze răspunderea.

4. Domnule Streleț, noi „mercenarii” nu avem nevoie să ne spuneți ce relație e între Filat și Leancă, este foarte clară, așa cum ați putut observa din mesajele pline de ciudă ale lui șăfului la adresa premierului și din alte mișcări pline de ciudă, prin care Filat încercă să-i ia fața lui Leancă.

5. Domnule Streleț, de ce l-ați lăsat pe Ioniță să plece în vacanță dacă din cauza lui s-a ajuns în situația ca Guvernul să-și asume răspunderea pentru mai multe legi? A spus-o chiar Leancă! Sau auziți doar ce vă spune Filat?! Nu era normal ca el să fie aici și să dea socoteală pentru aceste blocaje? Sau cine e șef de fracțiune la PLDM? Tot Filat? Îl întrebăm pe el atunci, dar anunțați oficial că nu controlați nimic acolo și nu vă mai incomodăm cu întrebări.

6. Domnule Streleț, e ușor să vorbești de mercenari atunci când afacerile tale cu pesticide înfloresc și când ai în spate un „specialist” ca Filat în Fisc și Vamă. Dar la asta revin, dacă tot mi-ați atras atenția asupra dvs.

Eu mai am tare multe întrebări la dvs pe această temă, dar mă tem că trebuie să i le pun lui Filat, mi-e tot mai clar că nu dvs v-ați bătut joc iar de Leancă, ci Filat a făcut-o.

În final, aș vrea să le amintesc cititorilor că tocmai acest Valeriu Streleț este cel care a fost folosit de Filat anul trecut când a făcut mizeriile acelea cu comuniștii, care au atras critici dure din partea tuturor liderilor UE, el este cel care ieșea în fața poporului și explica câtă dreptate are Filat să voteze acele legi antieuropene și antidemocratice, după ce câteva zile înainte ne explica câtă dreptate are Filat să voteze alte legi asemănătoare cu PD. Cine este acest Streleț? Mercenar? Nuuu. Om de afaceri!