Farsă PLDM-PCRM, pentru a scăpa de PDM?

Farsă PLDM-PCRM, pentru a scăpa de PDM?
Farsă PLDM-PCRM, pentru a scăpa de PDM?
Azi am participat la un circ ordinar, organizat în baza cererii PLDM, cu susținerea PCRM.

Megafoanele, ieșirile la microfon a comuniștilor și cuvintele grele, în adresa Procurorului General și Vlad Plahotniuc, nu sunt altceva decât un scenariu bine gândit, cu trimiterea subiectului dintr-o margine a scenei în alta, având asigurată intrarea prin tragicul incident de la Pădurea Domnească.

Da, procurorul a plecat, însă multe lucruri mă fac să cred că PLDM și PCRM vor merge braț la braț până la capăt, ca să scape de Partidul Democrat de pe scena politică a Republicii Moldova, sau să-l bage în opoziția inconfortabilă, de unde să nu mai spună nimic. Acest joc poate fi periculos pentru PLDM, dar și pentru PCRM.

Referindu-mă la scenă și marginile acesteia mă refer la subiectul ”Demiterii Procurorului General” deviat atent, programat, înscenat, asistat de megafoane și țipete spre subiectul ”Demiterea lui Vlad Plahotniuc”.

Atât PLDM cât și PCRM mizează pe forța presei, chiar și fără NIT. Mizează pe dorința posturilor TV, portaluri, ziare să aibă subiecte noi, atrăgătoare zi de zi, iar sub umbrela saturației opiniei publice își fac planuri politice, cu ieșiri la atac, aruncându-se la gâtul lui Plahotniuc și PDM.

Pentru a pregăti opinia publică, precum și pentru a înverșuna mai multe persoane, din teritoriu, aceste două partide s-au aliniat pentru a nimici PDM, prin atacul direct la Vlad Plahotniuc, utilizând diferite subiecte și ”obiecte”.

Mai grav, PLDM și PCRM vor să folosească forța unor instituții de stat. Însă, partea proastă este că într-o bună zi una din aceste forțe vor utiliza puterea împotriva aliaților. Or, PLDM va începe a folosi puterea Ministerului Afacerilor Interne împotriva PCRM, sau PCRM va începe să atace PLDM, utilizând o forță ce o vor obține în urma farselor ce se produc și se vor produce, sau prin apelul la persoanele docile PCRM, care încă fac parte din multe organe din Republica Moldova, în diferite domenii, în special SIS.

Vlad Filat, la întâlnirea offline cu bloggerii a spus că nu poate avea încredere în comuniști, iar jocul cu aceștia ar fi prea periculos, care se poate termina urât. La fel, același Vlad Filat a spus că unii deputați PLDM ar acționa din nume personal, încălcând uneori și poziția partidului.

Confirmarea la cele spuse de Vlad Filat am văzut-o și astăzi, prin ieșirea la tribună a lui Butmalai (Deputat PLDM), care nu mai avea mult și ridica PCRM la rang de cel mai bun partid din istoria Moldovei. Butmalai și-a dat seama că dă pe față jocul cu PCRM și a început să strige împotriva Partidului Comunist. La final nu au aplaudat nici democrații, nici liberal-democrații și nici liberalii. În același timp, când Butmalai pleca de la tribună, unde a rostit probabil un discurs din scenariul de astăzi, comuniștii zâmbeau frumos, acceptând cele spuse de colegul lor, deputat.

Am scris și astăzi pe Facebook că procurorul general putea fi demis în 20 minute. Timp în care se reușea să se facă prezența, să se citească inițiativa legislativă și prezentarea acesteia, precum și a comisiei din domeniu. Poate ar fi trebuit încă 2-3 minute pentru vot și numărătoare.

Din păcate, PLDM și PCRM, probabil jucând în continuare aceeași farsă a zilei de Luni, au ținut discursuri despre multe, mărunte și amețitoare, iar până la final au dat votul unanim, alături de PD și PL. Faza interesantă, probabil și faza zilei, este că comuniștii nici nu au știut pentru ce anume votează, iar pentru explicații au ieșit pe rând mai mulți comuniști, printre care și Vladimir Voronin, cu afirmația ”Noi ce am votat?”.

Da, rușinos și trist e atunci când fracțiunile parlamentare (politice până la urmă) își împlinesc pofta politică, dar până la urmă nici nu știu ce au mâncat din urnă.

Referitor la această temă, Eugen Luchianiuc a scris: ”O altă concluzie ar fi că cei doi trebuie să își vorbească. La o masă. Fără pioni, fără bloggeri plătiți din fonduri pre-electorale, fără presă manipulată. Probabil fiecare din ei înțelege asta dar… nu uitați că ei sunt moldoveni totuși.”

Îi dau dreptate.