Electoratul de dreapta să rămână acasă, decât să regrete din nou votul pentru Chirtoacă

Chirtoaca_ride_0

Electoratul de dreapta, împărțit în această vară de cei prea mulți candidați, este acum turmentat și impus să voteze din nou pentru Dorin Chirtoacă, pe principiul „să nu câștige candidatul de stânga”. Se impune un vot politic, însă departe de necesitățile Chișinăului.

În mod normal, ar fi mai bine ca electoratul de dreapta să rămână acasă, să se ducă la votare doar cel liberal, iar Chirtoacă să obțină doar voturile celor care vin la urnă de bună voie, nu siliți de situația politică din țară și din capitală. În așa mod, tânărul liberal s-ar putea lăuda cu o victorie cinstită.

Nimeni nu se poate considera învingător atunci când știe că au votat pentru el inclusiv cei supărați sau speriați pe aripa stângă a politicii moldovenești. În așa caz, norocosul candidat nu este nimic altceva decât un profitor de voturi, iar în următorii ani de mandat își permite să facă orice, fiindcă nu are nici responsabilitate morală și nici materială față de cei care au acordat votul de încredere pe criterii politice.

Avem experiența ultimului mandat al lui Chirtoacă, când și-a permis să facă din capitala țării o coștereață imensă, plină cu gherete și bannere publicitare, cu balcoane deocheate și cu alte construcții în parcurile publice, autorizate ilegal de către primar și echipa sa, din care face parte și Nistor Grozavu, viceprimar. Parcul Valea Trandafirilor a ajuns deja să fie un șantier de construcție, iar alte spații verzi din Chișinău au devenit spații cu monolit. În aceeași ordine, terenul „stadionului olimpic” a ajuns, surprinzător, în administrarea unui alt liberal.

De fapt, dacă am lua cum s-au împărțit spațiile verzi din Chișinău și alte terenuri publice, am vedea că acestea au ajuns în proprietatea/folosința celor care finanțează Partidul Liberal. Chiar și PL s-a pricopsit cu un sediu nou, reparat din banii municipiului Chișinău, pentru care s-au cheltuit aproape 4 mln. de lei.

Dacă Chirtoacă Dorin câștigă următoarele alegeri tot în baza criteriului politic, atunci Primăria ar trebui să deschisă un serviciu public cu program de lucru 24/24, la care să putem anunța unde mai sunt locuri libere, neocupate de liberali, unde s-ar putea instala o gheretă, un banner, ori unde s-ar mai putea de construit un bloc de locuit. Asta a rămas de făcut în următorii patru ani, pentru că restul s-a făcut, după cum face publicitate Dorin Chirtoacă.

Un vot politic pentru Chirtoacă va fi absolut regretat de fiecare cel care intenționează să facă acest lucru. În special, o să regrete mai mult cei care vor acorda deja votul deja a doua oară în aceste condiții impuse, în 2011 și acum. Până la urmă, decizia este în mâna fiecăruia. Electoratul urmează să ia decizia dacă participă la vot sau nu. Eu recomand să rămână acasă!

8 thoughts on “Electoratul de dreapta să rămână acasă, decât să regrete din nou votul pentru Chirtoacă

  1. Chiar esti BOU !
    Chirtoaca a scos toate banerele de la aeroport pina la botanica , si multe alte banere. Situatia e complet inversa. Cei care voteaza pizina , 20% sunt batrini care duc nostalgia dupa URSS , iar 80% sunt copii prosti care nu au nici 9 clase terminate !

  2. sa te ia dracu de jurnalist,tu ori esti socialist ori esti „tincu” lu plahotniuc…defapt e cam una si aceiasi daca ar fi sa urmarim bine ce face PD-ul,toti sunteti slugile rusilor.Multe spatii verzi au fost acaparate de banditii vostri care le cistiga in instanta de judecata,iar toate instantele de judecata se stie foarte bine ca Plahoniuc le conduce,el ia toate decizie iar judecatorii doar le anunta

  3. Ce să zic…un alt dobitoc care isi expune părerea lui, care nu costă cât o ceapă degerată! Nimic corect, nimic obiectiv, doar aberatiile unui prost…apropo, sunt apolitic, spre deosebire de tine, imbecilule!

  4. O panarama. Inca unul ca si Tutu, Titu, Titi sau cum l-o mai chema. „La trenerovka pina la aniaza, pe urma la obed si daca dovidim si ni baim ghini daca nu mai diparti la trenerovka”. Duti si ti baiesti omule. Da vezi sa nu dai multa apa pe la cap ca-ti speli si creierul si apoi cine o sa mai scrie toate timpeniile astea de pe cacoblogul acesta!? Cum imi mai satisfac si eu foamea de educare a oamenilor prosti!?

  5. Mai bine nu scriai nimic, nu eram nevoit sa atrag atentia. Numai un prost poate propune asa ceva, sa dezbin electoratul de dreapta, ca sa vina Zina-carabina in primarie. …Esti un provocator, s-au o coada de topor.

Comments are closed.