Despre scoaterea partidelor din cursa electorală

democratie

În noiembrie 2014 aplăudam cu toții că partidul lui Renato Usatîi a fost scos din cursa electorală, pe motiv că ar fi fost finanțat de către cineva din afară. Anterior am bătut din palme că partidul acestuia nu a fost înregistrat la Ministerul Justiției, că a pierdut în instanțele naționale, că… în sfârșit, nu a mai fost un cocurent electoral cu acte în regulă.

Ne-am oprit la ceea că a fost o acțiune legală, coordonată nu știm cu cine, dar ferm convinși că s-a făcut pentru a salva Republica Moldova din mâinile rușilor, unde am fi ajuns dacă Renato ajungea deputat și partidul său lua majoritatea de voturi.

Peste un timp ne-am dat seama că nimic nu ar fi fost finanțat din afară, că excluderea a fost pur politică – să nu încurce celorlalți concurenți electorali, cum ar fi PLDM și PDM. Evident, aruncarea PP peste bord a avantajat inclusiv PCRM și PSRM, ambele partide de stânga, însă cu viziuni diferite despre viitorul Moldovei. Primul nu este pentru Europa, dar este pentru o țară europeană, ultimul fiind pentru Uniunea Vamală, dar cu integritate veritabilă și cu Transnistria componentă a Republicii Moldova, chiar dacă acolo stă o Armată ocupantă.

Totul bine și frumos până aici, dar se pare că nu prea cu semne de democrație. Tot ce s-a acumulat împotriva lui Renato s-a cam adeverit că a fost intenționat și bine pregătit, iar pe urmă aflăm că se vor ridica toate învinuirile aduse acestuia, numai că în anumite condiții. Renato se teme să intre în țară până acum.

După ce „democrația” și interesul au acționat perfect în cazul „Renato Usatîi – Electorala 2014”, acum a venit rândul altui partid care încurcă destul de mult tuturor partidelor de la guvernare, mai puțin Partidului Liberal.

Ca prim pas, știind că imaginea politicienilor din Rusia influențează direct și foarte mult tot ce se întâmplă în Moldova, partidele aflate la guvernare au interzis vizitele oficialilor străini în timpul campaniilor electorale, aceștea fiind în drept să vină doar dacă sunt chemați oficial de către omologii de aici.

Pasul doi a fost mediatizarea agresivă de ieri, precum că Dodon primea 500 mii de Dolari SUA pe săptămână, bani pentru campania Irinei Vlah. Dar, până la aceasta, s-a început o altă campanie prin care s-a încercat băgarea „bumbacului” în cap că Vlah s-a folosit de Dodon, iar acum a uitat cărarea spre partid, deși am văzut cu toții că nu este chiar așa.

Nu știu ce pași democratici vor fi mai departe, dar cu siguranță PSRM va avea multe piedici în campania electorală din această vară. Chiar dacă mulți pot nega, inclusiv prin sondaje de onpinie, socialiștii cresc foarte mult, însă nu din cauza legăturilor cu Rusia și nici din cauza presei de propagandă din Rusia, retransmisă aici nestingherit. PSRM crește în sus din cauza celor care se află la guvernare și nu încetează să-și bată joc zilnic de electoratul său, care a crezut în ei și a dat votul toamna trecută pentru un viitor mai bun, sub flag european, iar acum s-au trezit sub flagul lui Voronin, acolo de unde au plecat în 2009.

Nemulțumirea maselor este principalul factor care influențează asupra rezultatelor din electorală. Nu putem da vina totală pe imaginea lui Putin în Moldova, ori pe propaganda televizată. Nemulțumirea este alimentată prin comportamentul neglijent al guvernanților față de cei care sunt poporul acestei țări, constituit din români, găgăuzi, bulgari, ucraineni, rromi, ruși, evrei, tot așa mai departe.

Din această cauză, chiar dacă se interzic posturile TV, vizitele rușilor, bannerele cu personalități din FR, în vara aceasta vom constata că lucrurile sunt anume după cum am scris mai sus, iar rezultatul va fi mult mai roșu pe harta Moldovei, pe care se vor pune steluțe peste vreo 12 orașe importane, peste vreo 15 raioane și pe capitala țării.

Eu nu văd nimic democrat în ceea ce se face. Văd doar acțiuni disperate și alimentări tot mai concrete în vederea nemulțumirii electoratului, inclusiv a celui de extremă dreapta. Nu știu dacă, după interzicerea celor nominalizate, vor mai fi explicații de ce socialiștii sunt pe cai albi, iar ceilalți vor fi sărmani Pioni, piese simple de pe tabla de șah.

Este o simplă constatare, care nu trebuie să lase pe nimeni indiferent. Am scris zilele trecut despre cum „Politica de dreapta a fost pusă pe brânci”. Acest articol este o continuare, prin care deja doresc să atrag atenția asupra consecințelor, cu riscul să fiu învinuit că țin parte unuia sau altuia. Aceasta este starea de lucruri din Republica Moldova, care nu poate fi schimbată nici prin TV și nici prin online. Oamenii au ajuns deja la refuzul răbdării, iar altă soluție pentru ei nu va fi decât aia să acorde un vot de protest, fie lui Iurie Leancă, fie lui Igor Dodon. Deja rămâne să vedem cineva va fi mai convingător, deși în ultimul timp vedem că pro-rușii câștigă teren tot mai mult, pentru că pro-europenii au reușit să scuipe și să meargă peste visul european al moldovenilor ca peste un câine mort. Electoratul nu moare după ce dă votul. El este viu de la alegeri până la alegeri, iar supărarea este pusă pe buletinul de vot, pentru că protestele stradale nu mai sunt la modă și nu mai ajută la nimic.

1 thought on “Despre scoaterea partidelor din cursa electorală

Comments are closed.