Creditorii Î.S. „Giuvaier” decid luni soarta întreprinderii

Pentru data de 12 ianuarie 2015, ora 14.00, este anunțată Adunarea creditorilor Întreprinderii de Stat „Giuvaier”, care se află acum în proces de insolvabilitate, intentat câteva luni în urmă, la cererea unei instituții subordonate Ministerului Afacerilor Interne.

Creditorii vor audia raportul administratorului procesului de insolvabilitate, vor alege modul de derulare a procesului de insolvabilitate, vor decide în privința înstrăinării unor bunuri, precum și vor stabili remunerația administratorului procesului de insolvabilitate.

În conformitate cu Legea insolvabilității nr. 149, creditorii pot decide lichidarea întreprinderii, sau aprobarea Planului de restructurare, cu elaborarea și votarea unui Plan al procedurii planului.

În cazul Giuvaier nu cred că va fi luată o decizie de lichidare. Mai degrabă va fi o decizie de vindere a întreprinderii ca o afacere. Nu în zadar a fost intentată procedura de insolvabilitate în grabă (părerea mea).

Articol preluat și de Wall Street Moldova

Distribuie acest articol