Coaliția dă șah și mat comunistilor

Consilierul comunist Victor Gurău avea obiceiul să scrie pe Facebook că anumite acțiuni întreprinse sunt șah și mat față de cei de la guvernare.

Astăzi Coaliția de guvernare a făcut de fapt șah și mat comuniștilor din Parlamentul Republicii Moldova, propunând ceva foarte important și interesant ce ține de statutul deputatului – lipsirea deputaților de imunitate.

Comuniștii, conduși de un lider cu barbă, pentru că Voronin nu mai are aceeași influență, nu mai vor ca deputații să fie lipsiți de imunitate, așa cum trâmbițau anterior.

Așa cum au plănuit, puternic discutat proiectul în ultimele zile, astăzi Coaliția de Guvernare a propus oficial ca deputații să fie lipsiți de imunitate, prin votarea modificărilor la art. 70 din Constituția Republicii Moldova, care asigură imunitate celor cu vuvuzele și celor care urlă pe scările Palatului Republicii când se îmbrâncesc cu polițiștii și jurnaliștii.

Articolul 70
Incompatibilităţi şi imunităţi
(1) Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.
(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
(3) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa.
[Art.70 modificat LP1470-XV din 21.11.02, MO169/12.12.02 art.1292]

Din câte știm, deputații roșii au solicitat anterior ridicarea imunității unui deputat, precum că acesta este căutat de o instituție internațională să-l cerceteze sau să-l aresteze, însă fără a aduce careva probe în acest sens. Acum, când proiectul este gata și pus pe masă, comuniștii nu mai vor să retragă imunitatea cuiva, fapt ce demonstrează că ieșirile și îmbulzeala de la microfonul 3 de la Palat a fost doar acte de populism și teme de știri pentru televiziunile și portalurile de știri care servesc PCRM.

Dacă erau fermi pe poziție, astăzi comuniștii ar fi trebuit să fie primii care să semneze și să susțină proiectul de modificare a Constituției, pentru a lăsa deputații fără imunitate.

Acum, cu acest șah și mat asigurat de Coaliția de guvernare, ce vor mai spune comuniștii și cum vor motiva lipsa de la vot? Oare alegătorii acestora nu vor rămâne dezamăgiți pe faptul că deputații rămân ”îngeri” în continuare?

Am scris mai sus despre situația când comuniștii au solicitat ridicarea imunității unui deputat, motivând atunci că nu e posibil de ridicat la toți, deși ar fost bine. Astăzi, când proiectul de lege este pus pe masă și gata de votare, comuniștii nu mai vor sancționarea nimănui?

Despre inițiativa deputaților aflați de aici.