Partidul Șor și-a ales apostolii care vor promova reformele din Orhei în toată țara

Desi unii au uitat ca se apropie alegerile parlamentare si deja trebuie de promovat oamenii in teritoriu, cineva de la Orhei a inteles ca timpul ramas este scurt si irecuperabil, iar pana atunci se cere de selectat atent si de promovat activ candidatii destoinici pentru circumscriptiile electorale.

In acest sens, Partidul Sor si-a ales 39 de apostoli politici care vor merge prin raioane, adica in circumscriptiile unde au fost repartizati/imputerniciti, ca sa promoveze si pe acolo reformele implementate la Orhei. Dupa indeplinirea misiunii cu succes, in special daca vor capata increderea populatiei, aceste persoane pot ajunge sa fie inaintate drept candidati in circumscriptiile unde au activat.

Urmare a imputernicirilor acordate, acesti soli ai partidului vor aparea in fata oamenilor cu propuneri concrete si, cel mai important, cu exemple reale. Mai mult, ei nu vor povesti despre planuri scrise pe sub masa, dar vor arata drept exemplu tot ce s-a facut in mijlocul Codrilor din 2015 si pana acum.

In aceeasi ordine de idei, dupa cum s-a evidentiat si la sedinta de partid, la care au participt sute de persoane din toate raioanele tarii, peste tot in tara se va pune accentul pe proiectele sociale, reparatia drumurilor, iluminatul stradal, magazine si farmacii sociale, precum si case pentru tineri si functionarii publici. La fel, deoarece planurile se extind de la nivel local la nivel national, iar in acest caz mai apar prioritati si strategii, reprezentantii imputerniciti urmeaza sa promoveze si alte proiecte de importanta republicana.

In opinia conducerii Partidului Sor, desemnarea imputernicitilor este o noua etapa a activitatii partidului. Totodat, pe aceasta cale se incearca promovarea si construirea unui alt viitor pentru tara si cetateni.

Tin sa amintesc despre faptul ca data alegerilor parlamentare inca nu este cunoscuta. Totusi, anticipat unele partide au dat startul campaniei preelectorale si desfasoarea activ mai multe masuri politice, inclusiv sedinte de genul nominalizat mai sus.

Distribuie acest articol