SURSE: Funcționarii publici sunt verificați de ”AGENȚII sub acoperire” de la PDM

Unele surse m-au anunțat că mai multe persoane de la PDM se „plimbă” prin țară și verifică modul cum funcționarii publici își exercită atribuții de serviciu. În principal sunt verificați angajații Serviciului Vamal, ai Poliției de Frontieră, precum și inspectorii INP.

Același surse mai spun că Vlad Plahotniuc a tunat și a fulgerat la ședința de marți de la partid și a cerut ca toate instituțiile statului să fie mobilizate în ajunul Sărbătorilor Pascale, pentru a fluidiza traficul la punctele de trecere a frontierei de stat și controalele vamale, iar inspectorii de la patrulare să fie amabili și să nu facă abuz de funcții, stopând nemotivat automobiliștii. În acest context, liderul Partidului Democrat din Moldova i-a anunțat pe șefii celor mai importante instituții din țară că a fost instituit un „Control Civic”, format din membri de partid, iar pentru eventualele probleme, șefii instituțiilor vor răspunde personal.

Nu este exclus faptul ca observațiile efectuate în această perioadă să fie puse în fața unor șefi, care vor fi îndemnați să-și depună demisia în termen scurt.

Informațiile primite de către mine explică intensitatea deplasărilor șefilor de la PF la punctele de trecere a frontierei de stat, precum și unele imagini cu aceste puncte aproape pustii. Se pare că, cel puțin un șef a înțeles ce are de făcut în această perioadă, mai ales că răspunde de intrarea și ieșirea țării. Eu sper că lucrurile vor fi puse pe roate și în alte domenii, iar perioada sărbătorilor va trece în liniște și pace, iar unii șefi o să-și păstreze fotoliile.

Distribuie acest articol