9 Mai pentru mine

De mic copil nu am treabă cu sărbătorile ortodoxe, catolice și restul care sunt cu caracter religios, la fel nu am treabă cu cele ce țin de tradiții și valori importate. În Moldova sărbătorim aproape în fiecare zi, iar în cele mai norocoase avem liber. 9 Mai este sărbătoarea pregătită de școlile din republică cu 2 luni înainte. Elevii învață poezii și cântece iar în ziua cu pricina, care e mereu cu soare, rup o creangă de liliac și pleacă grăbiți la monumentul din centrul satului.

În ziua de 9 mai mereu aveam alte ocupații. Cât eram mic mă jucam singur prin ogradă în timp ce colegii fugeau spre monument pe lângă poarta noastră. De când am luat ”permisul” la sapă până la absolvirea gimnaziului prășeam de fiecare dată în grădina de peste drum, unde în fiecare an părinții cultivau varză.

Nu am avut interdicție de la părinți ca să plec la ”marea sărbătoare”. Nu plecam niciodată pentru că nu înțelegeam atunci și acum cum poți să te închini la o piatră vopsită.

Am fost și anul acesta în localitatea de baștină dar nu am mai văzut pe nimeni din foștii colegi să alerge către monumentul ”Soldatului necunoscut”. Au trecut deja 9 ani din ultima zi de 9 Mai când am prășit în grădină fără să mă duc să mă închin și să cânt la pietrele care nu aud și nu văd, cu atât mai mult, la școală nici nu învățam cine din localitatea noastră a participat la războiul mondial și pe unde sunt înhumate corpurile acestora.

Azi, în semn de protest din același motiv înpietrit în mine de mic, plec să plantez flori în fața blocului unde locuiesc.