Битва экстрасенсов pentru salarii mai mari primarilor lenoși

salariu”Primarii” din Republică au protestat. Puțini au fost din cei care să ceară un document confirmativ la cei 500 primari, însă, media a avut ce arătat, iar din acest motiv opinia publică gândește ”primarii vor salarii”.

În acest timp, Guvernul, condus de Vlad Filat, se gândește la crearea unei comisii care să examineze revendicările primarilor protestatari. Până la urmă sunt o putere, indiferent dacă cu salarii mici sau mai mari. Până Guvernul se gândește, Partidul Democrat a venit cu o soluție și deja au înregistrat un proiect cu privire la majorarea salariilor primarilor cu 35%. Mai mult, autorii documentului mai propun ca toți cei nominalizaţi să aibă dreptul şi la un premiu anual în mărime de până la trei salarii lunare.

Vedem că soluțiile sunt simple, iar pentru a găsi o ”ieșire” din situație nu trebuie să te gândești timp îndelungat. La noi statul se gândește prea mult fără a lua decizii ferme.

În prezent, primarii au un salariu cuprins între 2000 – 3000 lei. Majorarea cu 35% ar constitui în media 800 lei. Calculând după numărul de primari protestatari anunțați, atunci pentru 500 primari avem nevoie lunar suplimentar de 400000 lei, pe an avem nevoie suplimentar de 4,8 milioane lei. Probabil va fi majorat salariul tuturor primarilor, în acest caz cheltuia se dublează și se ridică la 9,6 milioane lei, plus premii 8100 lei x 500 = 4050000 lei, iar la 1000 de primari = 8100000 lei. Astfel, dacă la 500 primari se mărește salariul cu 35%, plus premiu de 3 salarii lunare, avem nevoie de 8,8 milioane lei/an, sau la 1000 de primari avem nevoie de 17 milioane lei. O nimica toată pentru sărăcia pe care o avem.

Întrebarea mea către autorii proiectului de lege cu privire la majorarea cu 35% a salariilor primarilor, este dacă au calculat cât este necesar de scos din buzunarul pensionarilor, angajaților la stat, din gura copiilor nevoiași pentru realizarea promisiunii electorale. Aceeași întrebare este și pentru Guvern, mai cu seamă că acei primari în ultimii doi ani cu siguranță nu au implementat în localitatea lor nici un proiect american sau european, prin care să ridice câtuși de puțin nivelul de trai și confortul localnicilor.

Atenționarea mea este că dacă primarii primesc salarii mai mari, indiferent că din inițiativa Guvernului sau în baza legii înaintate de PD, vor fi alții care vor cere bani mai mulți, fără a justifica și fără a demonstra că pot mai mult decât să stea pe scaunul moale, ocupat tot politic.

În toată vălmășeala aceasta, lupta politică, promisiuni electorale și tot așa mai departe, subiectul cu privire la salariile primarilor nu este nimic altceva decât Битва экстрасенсов politici, pentru acumularea punctelor electorale.